Ce este inteligența emoțională(EI sau EQ): Cum să iți crești inteligența emoțională?

cresterea inteligentei emotionale

Experții în psihologie și managementul afacerilor sunt de acord; testele IQ de modă veche nu sunt indicatori clari ai potențialului uman. În timp ce modul de utilizare a matematicii, a logicii și a limbajului pot fi privite ca unități de măsură pentru IQ, implicațiile inteligenței emoționale nu pot fi ignorate.

Dezvoltarea relațiilor, evaluarea potențialilor clienți și chiar determinarea modului cel mai bun de stimulare a angajaților depind de abilitatea noastră de a conduce și de inteligența noastră emoțională.

Impactul acestui tip de inteligență se întinde dincolo de viața profesională, afectând relațiile personale, succesul academic, dinamica familiei și abilitățile noastre ca părinți. Cu toate acestea, în afara cursurilor de psihologie, există foarte puține cursuri dedicate dezvoltării abilităților emoționale ale unui individ.

Deci, cum poți profita din cultivarea unei inteligențe emoționale ridicate? Urmează câțiva pași simpli și observă-ți expertiza cum crește exponențial.

Ce este inteligența emoțională?

Diverși experți în domeniul studiului inteligenței emoționale oferă propriile definiții ale inteligenței emoționale. Ideea comună regăsită în majoritatea este că inteligența emoțională începe cu conștientizarea emoțiilor proprii și a celor din jur, conștientizare care poate fi dezvoltată în capacitatea de a folosi conștiința pentru a crea strategii și controla dinamica emoțională în sine și în grupuri de oameni.

În timp ce acest lucru te va face la început să crezi că ai găsit rețeta pentru manipulare, acesta este, de fapt, un mijloc de a învăța să apreciezi și să utilizezi corespunzător varietatea de talente și temperamente ale oamenilor din cadrul unei firme sau a unei comunități.

De exemplu, un lider inteligent emoțional recunoaște valoarea unui extrovertit, care este alimentat de atenția unui grup mare și le poate atribui roluri care necesită abilități de organizare a unei comunități și motivație pentru asta. În schimb, același lider va recunoaște un om care este mai în largul lui când interacționează cu o singură persoană, dar care este mai bun la activități de analiză și consultanță unu la unu cu colegii.

Poate că cel mai simplu model de dezvoltare a inteligenței emoționale este cel propus de Daniel Goleman(http://www.danielgoleman.info/). Modelul lui cu patru puncte scoate în evidență:

1. Auto Conștientizare - O conștientizare a propriilor emoții, care este suficient de puternică pentru a permite luarea de decizii ghidate de emoție.

2. Auto Gestionare - Gestionarea sinelui implică o capacitate de a regla intensitatea și efectul emoțiilor, pentru a permite controlul impulsurilor și adaptabilitatea.

3. Conștientizare Socială - Abilitatea de a percepe stările emoționale ale celorlalți, fie ca indivizi sau în cadrul unui grup. Denumirea populară pentru aceasta fiind "empatie". Conștientizarea socială include, de asemenea, capacitatea de a înțelege rețelele sociale sau modul în care oamenii relaționează unul cu altul într-o comunitate mai mare.

4. Gestionarea Relațiilor - O formă mai avansată de inteligență emoțională, care se manifestă ca abilitate de conducere, cum ar fi inspirarea unui grup la acțiune, influențarea opiniei populare și ghidarea dezvoltării altora în timp ce gestionează simultan un conflict.

Cum îți poți crește inteligența emoțională?

1) Analizează-ți emoțiile

Inteligența emoțională începe cu conștientizarea propriei stări emoționale și influența, permisă de tine, a acestora asupra deciziilor pe care lei iei. Capacitatea de a evalua dacă ai o conexiune sănătoasă cu realitatea interioară sau dacă reprimi sau negi emoțiile puternice este primul pas. Gradul de conștientizare a emoțiilor tale îți va da abilitatea să ai încredere în "fluturii din stomac" și să te dedici mai hotărât căii alese de tine.

2) Cunoaște-te, dar controlează-te

Emoțiile sunt instrumente minunate pentru evaluarea Sinelui tău, a mediului și a oamenilor din viața ta. Cu toate acestea, este important ca influența acestora să fie una de echilibru. Îți asculți emoțiile, alegi pe care le trăiești sau le lași să îți conducă viața? În general, te ghidează frustrarea sau te ghidezi după pasiune? Impulsivitatea și volatilitatea emoțională sunt semne că trebuie să înveți cum să gestionezi emoțiile intense și astfel vei reuși să ai control și să dizolvi emoțiile negative. Mă gândesc că nu vrei să trăiești toată viața instabil emoțional, cu râs și plâns aleatoriu și cu reacții impulsive pe care le regreți la 2 minute după eveniment, nu?

3) Empatie, empatie, empatie

Perceperea emoțiilor celor din jur și capacitatea gestionării lor este o componentă esențială a inteligenței emoționale. Când vei reuși să faci asta vei reuși să interacționezi mai fluent cu ceilalți și să creezi relații interpersonale personale și profesionale mai puternice. Când te pui în papucii interlocutorului îți antrenezi "mușchii" empatiei. Și ca orice altceva pe lumea asta, vei deveni mai bun cu cât exersezi mai mult. Pe măsură ce îți crește capacitatea de a empatiza cu oamenii, vei observa un nivel mai profund de încredere, reacție și satisfacție cu toți oamenii cu care interacționezi.

Tu ce părere ai despre inteligența emoțională?

Am cunoscut puțini oameni dornici să își cultive inteligența emoțională și capabili să recunoască valoarea ei și îmi amintesc cu drag de conversațiile purtate pe această temă. Tu ce zici? Vezi efectele negative și pozitive ale emoțiilor la locul de munca și acasă? Ai vreo situație pe care vrei să o analizăm împreună sau crezi că inteligența emoțională nu e așa importantă?

Articole Recomandate: 
Categorie: 

Ai ceva de comentat?